Practicile
Firmelor Funerare
Scopul prezentului articol este de a vă informa cu privire la practicile din spatele firmelor funerare şi de a vă aduce în plan conştient evenimentele petrecute în faţa ochilor dumneavoastră.
Prin acest articol urmărim descurajarea comportamentelor ce lezează demnitatea persoanelor decedate şi reducerea presiunii pe care angajaţii serviciilor funerare şi ai instituţiilor abilitate (asistenţi medicali, medici legişti, îngrijitori din cadrul căminelor de bătrâni, etc.) o manifestă asupra familiei defunctului.
Implicarea nepotrivită a personalului spitalului în recomandarea firmelor de servicii funerare: importanța unei abordări profesionale și etice
Odată aflată vestea decesului unei persoane internate în cadrul spitalului angajaţii acestei instituţii îşi pot manifesta interesul „subit” asupra stării de bine a familiei printr-o relație suportivă şi mai ales prin recomandarea unor firme de servicii funerare. Acesta este începutul prin care un membru al familiei dumneavoastră ajunge dintr-un pacient al instituţiei asupra căruia este nevoie să se aplice măsurile necesare de îngrijire şi conservare pentru a vă preda trupul neînsufleţit într-o stare de decenţă ideală, un obiect de tranzacţionare al serviciilor funerare.
Probabil că vă întrebaţi, cum se întâmpla acest lucru ?
Ei bine, anumite firme funerare au oameni bine plasaţi în cadrul instituţiilor abilitate, atât angajaţi ai acestora cât şi oameni din afară instituţiei desemnaţi să împartă cărţi de vizită şi să recomande firme „de încredere” familiei care trece printr-un moment dificil. Pentru fiecare „tranzacţionare realizată” răsplata este împărţită „vânzătorilor” şi consta în sume de bani ce sunt variabile în funcţie de „motivaţia” pe care firmele funerare doresc să o aibă „vânzătorii”.
Credeţi că aceste practici sunt întâlnite doar în cadrul spitalului ? Se pare că nu. Atât angajaţi ai spitalului cât şi ai căminelor de bătrâni manifesta aceleaşi comportamente lipsite de respect faţă de demnitatea persoanelor decedate şi faţă de dumneavoastră (membrii ai familiei). Textele precum „noi lucrăm doar cu acesta firmă”; „doar firma X este acreditata pentru preluarea persoanelor decedate din cadrul instituţiei noastre”; „ceilalţi au preţuri mari, eu vă recomand să mergeţi la X firmă”; etc. sunt doar câteva exemple folosite în practicile zilnice.
Ce puteți face ?
- Nu uitaţi că aveţi drept de decizie asupra firmelor cu care doriţi să colaboraţi.
- Nu vă lăsați descurajați de practicile prezentate în rândurile de mai sus.
- Informați-vă cu privire la seriozitatea și serviciile oferite în cadul firmelor funerare.
Totodată vrem să le mulţumim angajaţilor oneşti şi integri ai instituţiilor abilitate care nu sunt părtaşi la aceste practici şi care raportează instanţelor superioare când observă astfel de comportamente!
Concluzionând, fiţi cu băgare de seamă asupra acestor practici şi nu lăsaţi decenta membrilor familiei dumneavoastră să fie lezată de aceste persoane.